Despre sindromul intestinului iritabil
Sindromul intestinului iritabil reprezintă o tulburare funcțională, cu evoluție cronică, ce se caracterizează prin dureri abdominale recurente, asociate cu defecația sau cu modificări ale tranzitului intestinal.
Prevalența sindromului de intestin iritabil variază în funcție de zona geografică, sex și nivel socio-economic. La nivel mondial, prevalența se situează în jurul a 10% din populație, fiind mai frecvent în rândul femeilor.
Cauze
Nu sunt pe deplin cunoscute însă sunt implicați anumiți factori precum:
- tulburări ale axei intestin-creier- impulsurile de la nivel intestinal sunt transmise către sistemul nervos central, fiind astfel modulate contracția intestinală, secreția și funcția imună intestinală.
- hipersensibilitatea viscerală – nervii din jurul intestinului sunt mai sensibili și transmit creierului un semnal de percepție a durerii la un stimul care în mod normal nu ar genera durere unei persoane ce nu suferă de SII.
- stresul cronic, de intensitate crescută, anxietatea.
- suprapopularea bacteriana a intestinului subțire
- tulburări ale motilității intestinale.
- inflamația de grad redus de la nivelul mucoasei intestinale.
- factorii alimentari: alergiile alimentare, malabsorbția carbohidratilor sau sensibilitatea la gluten non celiacă pot exacerba simptomele sindromului de intestin iritabil.
Clasificare
În prezent, exista 4 tipuri de sindrom de intestin iritabil, în funcție de forma și consistența scaunului:
- SII cu predominanța constipației în care în peste 25% din defecații, scaunele au consistență crescută.
- SII cu predominanța diareei, în care în peste 25% din defecații, scaunele au consistență scăzută.
- SII mixt, în care în peste 25 % din defecații sunt prezente scaune cu consistență crescută și în peste 25 %, scaune cu consistentă scăzută.
- SII nespecific, în care nu sunt îndeplinite nici unul din criteriile pentru tipurile anterior menționate.
Diagnostic
Diagnostic clinic
Sindromul de intestin iritabil se prezintă ca un complex de simptome, centrat pe durerea abdominală asociată cu defecația sau modificări ale tranzitului intestinal precum constipația sau diareea. Pacienții mai pot prezenta balonare, senzație de evacuare incompletă, defecație dificilă, scaune cu mucus.
Diagnostic de laborator
Investigațiile de laborator se pot recomanda de rutină, sau țintit, în funcție de vârsta pacientului, severitatea simptomelor, prezența semnelor de alarmă și includ: hemoleucograma, markeri inflamatori, uree, creatinina, glicemie, probe hepatice, anticorpi specifici bolii celiace, analize pentru evaluarea funcției tiroidiene, examen de urină, analize din scaun pentru evidențierea unor paraziți sau bacterii, calprotectina fecală.
Diagnostic imagistic
Investigațiile imagistice sunt utile pentru diferențierea de alte afecțiuni ce pot mima sindromul de intestin iritabil. Colonoscopia este utilă pentru diferențierea de alte afecțiuni organice ale colonului, în SII nefiind decelate modificări organice la acest nivel. Endoscopia digestivă superioară exclude boala celiacă prin prelevarea de biopsii duodenale.
Diagnostic diferențial
În funcție de predominanța diareei, a constipației sau a simptomelor asociate, sindromul de intestin iritabil necesită diferențiere de alte afecțiuni organice precum: boli inflamatorii intestinale, boala celiacă, colita microscopică, insuficiența pancreatică exocrină, hipertiroidism, ocluzie intestinală, intoleranța la lactoză, tumori intestinale. De asemenea, în managementul diagnostic al sindromului de intestin iritabil se are în vedere și excluderea altor afecțiuni funcționale precum: dispepsia funcțională, constipatia/diareea funcțională, balonarea funcțională, durerea gastrointestinală mediată central.
Tratament
Tratamentul SII include o dietă corespunzătoare, tratamentul medicamentos și terapia psihologică. Acesta variază în funcție de tipul de SII și severitatea simptomelor. Pentru managementul optim al sindromului de intestin iritabil este primordială conștientizarea caracterului benign și cronic al afectiunii.
Dieta corespunzătoare
Dieta pacientului cu sindromul de intestin iritabil trebuie să întrunească câteva criterii: să fie echilibrată, variată, cu un conținut optim de fibre. Pacienții cu SII cu predominanța constipației necesită hidratare corespunzătoare, aproximativ 2-2.5 litri de lichide pe zi și o alimentatie bogată în fibre (20-30g fibre/zi).
În SII cu predominanța diareei se evită alimentele cu potențial laxativ: lapte, dulciuri, îndulcitori artificiali, condimente, grăsimi, cafea, alcool.
Dieta low FODMAP reprezintă o dietă de eliminare a carbohidraților fermentabili cu lanț scurt (oligozaharide, dizaharide, monozaharide si polioli fermentabili), ce sunt mai dificil de digerat. Dieta Low FODMAP presupune excluderea acestor nutrienți din dietă pentru a identifica alimentele responsabile de apariția simptomelor.
Această dietă are efect direct asupra simptomelor sindromului intestinului iritabil și determină ameliorarea durerilor abdominale, balonării.
Dieta durează între 2 și 12 săptămâni și presupune o fază de eliminare și una de reintroducere. În acest timp se monitorizează simptomele digestive. Reintroducerea se realizează treptat, cu câte un FODMAP saptămânal, sau de două ori pe săptămână și observarea simptomelor.
Tratamentul medicamentos
Acesta vizează ameliorarea simptomatologiei și a calitatii vieții și este modulat în funcție de severitatea simptomelor, factori declanșatori, boli asociate. Se utilizează agenți terapeutici precum: antispastice intestinale, laxative, antidiareice, antibiotice intestinale, probiotice, anxiolitice.
Terapia psihologică
Aceasta se indică pacienților cu patologie psihiatrică asociată sau celor ce nu prezintă ameliorarea simptomatologiei sub tratamentul medicamentos și dieta alimentară. Se pot lua în considerare terapia cognitiv-comportamentala, hipnoza sau tehnici de relaxare precum yoga sau biofeedback.
