Ce este hepatita cronică virală B?
Hepatita cronică virală B reprezintă infecția cu virusul hepatitic B (VHB) persistentă minim 6 luni de la expunerea la virus. Este o problemă de sănătate globală, care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Infecția poate varia de la o boală de scurtă durată la o afecțiune cronică, ducând la leziuni hepatice severe dacă nu este tratată. Virusul hepatitei B este un virus ADN, cu tropism hepatic, ce infectează doar omul, fiind mult mai contagios decât virusul hepatitei C sau virusul imunodeficienței umane (HIV).
Epidemiologie
La nivel global, prevalența infecției cronice virale B variază între 2% și 7% în funcție de zona geografică, în România situându-se la 4,5% din populația generală, cu o rată de expunere de aproximativ 25%.
Căi de transmitere
Virusul hepatitic B se localizează în sângele, lichidul seminal, secreția cervico-vaginală, salivă și alte fluide corporale ale persoanelor infectate și se poate transmite prin următoarele modalități:
Transmitere orizontală
- Pe cale sanguină (transfuzii de sânge, hemodializă sau grefe de organ de la persoane infectate)
- Pe cale percutanată sau permucoasă prin intermediul acelor contaminate
- Pe cale sexuală
- Prin contact strâns intrafamilial în condiții deficitare de igienă
Transmitere verticală
- De la mamă infectată la nou-născut
Perioada de incubație
Perioada de incubație variază între 30 și 180 de zile.
Infecția acută virală B
Infecția acută virală B apare în primele 6 luni de la expunerea la virus. Unele persoane nu prezintă simptome sau au forme ușoare, în timp ce altele pot necesita spitalizare. Simptomele includ:
- Oboseală
- Febră
- Stare generală de rău
- Greață și vărsături
- Dureri abdominale
- Icter (colorația galbenă a pielii sau ochilor)
- Urină închisă la culoare
- Scaune decolorate
În majoritatea cazurilor, adulții se recuperează complet, eliminând virusul din organism. La un procent redus, infecția acută evoluează spre infecție cronică.
Infecția cronică virală B
Infecția cronică virală B se definește prin persistența antigenului de suprafață HBs (AgHBs) mai mult de șase luni. Risc crescut de cronicizare au nou-născuții infectați la naștere și persoanele cu sistem imunitar compromis.
Tablou clinic
Pacienții cu hepatită cronică virală B pot fi complet asimptomatici, pot prezenta simptome nespecifice sau tablou clinic de boală hepatică incipientă/avansată.
Simptome nespecifice
- Astenie fizică
- Anorexie
- Disconfort abdominal în cadranul superior drept
- Greață
- Dureri articulare sau musculare
Simptome de boală hepatică avansată
- Icter
- Angioame stelate la nivelul pielii
- Eritem palmar
- Ascită
- Hepatomegalie
- Splenomegalie
- Encefalopatie hepatică
Manifestări extrahepatice ale hepatitei virale B
Virusul hepatitei B afectează în principal ficatul, dar poate provoca și complicații extrahepatice.
Poliarterita nodoasă
Vasculită sistemică cauzată de depunerea complexelor imune în arterele medii, manifestată prin febră, dureri musculare/articulare, dureri abdominale și leziuni cutanate.
Glomerulonefrita
Inflamație a rinichilor datorată depunerii complexelor imune la nivelul glomerulilor, manifestată prin hematurie, proteinurie și edem.
Crioglobulinemia
Prezența crioglobulinelor în vasele de sânge, care pot precipita și afecta circulația sanguină, pielea, articulațiile și organele.
Neuropatia periferică
Deteriorarea nervilor periferici, provocând slăbiciune, amorțeală și durere, de obicei în mâini și picioare.
Lichen plan
Afecțiune cutanată inflamatorie caracterizată prin erupții pruriginoase și plăci purpurii.
Infecția virală B ocultă
Infecția virală B ocultă se referă la prezența ADN-ului VHB în sânge și celule hepatice la pacienți testați negativ pentru AgHBs. Are infectivitate redusă și poate rămâne nedetectată fără metode avansate de diagnostic. Factori de risc includ infecție VHB anterioară, expunere la virus fără răspuns imun complet și terapie imunosupresoare.
Diagnosticul de laborator
- Depistarea AgHBs la două determinări la cel puțin șase luni distanță
- Viremie ADN-VHB pentru încărcătura virală
- Markeri serologici: Ac anti-HBs, AgHBe, Ac anti-HBe, Ac anti-HBc
- Screening pentru coinfecții: Ac anti-VHC și Ac anti-VHD
- Teste non-invazive de fibroză (Fibroscan, Fibromax)
Tratament
Tratament medical
- Interferon alfa (Peginterferon alfa) – injecții subcutanate pe durata a 48 de săptămâni
- Analogii nucleozidici (Entecavir, Tenofovir, Adefovir) – administrare orală zilnică
Tratament chirurgical
Indicații: cancer hepatic în stadii incipiente, ciroză hepatică decompensată, insuficiență hepatică fulminantă
- Rezecție chirurgicală (hepatectomie)
- Transplant hepatic
Complicații
- Ciroză hepatică: înlocuirea țesutului hepatic normal cu țesut fibros
- Hepatocarcinom: dezvoltarea cancerului hepatic prin integrarea VHB în ADN-ul gazdei
- Factori de risc: sexul masculin, vârsta înaintată, niveluri ridicate de ADN-VHB, coinfecții (VHC, HDV), alcool și fumat
Monitorizarea pacienților
- Pacienți în tratament antiviral: viremie și probe hepatice bianual până la negativare, apoi anual
- Pacienți cu ciroză: monitorizare adaptată stadiului bolii, screening pentru hepatocarcinom la 6 luni
- Investigații: TGO, TGP, markeri serologici, viremie ADN-VHB, alfa-fetoproteină, ecografie abdominală, teste de fibroză
Măsuri de prevenție
- Vaccinare: nou-născuți și grupuri cu risc (personal sanitar, locuitori cu persoane infectate, utilizatori de droguri intravenoase, parteneri sexuali multipli)
- Screening: AgHBs la gravide, personal medical și donatori de sânge
- Profilaxie post-expunere: imunoglobulină și vaccinare
- Igienă și utilizarea acelor de unică folosință
- Utilizarea prezervativelor în timpul actului sexual
Hepatita cronică virală B necesită prevenție eficientă, diagnostic corect, tratament adecvat și monitorizare atentă pentru a reduce riscul de complicații grave.